înșelăcios

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (înșela + /ă/cios)

1. ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; diavol, (înv.) înșelător.

înșelăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (înv., reg.)  
Etimologie: (înșela + /ă/cios)

1. care induce în eroare și abuzează de buna-credință a cuiva; înșelător.

înșelător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (înșela + -ător)

1. I. care induce în eroare, care înșală; iluzoriu, deluzoriu.
2. care abuzează de buna-credință a cuiva; care amăgește, amăgitor.
3. II. persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș.

înșelătorește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (înșelător + -ește)

1. într-un mod înșelător; ca înșelătorii.

înșelătorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înșelător + -ie)

1. atitudine, purtare, faptă a celui care înșală; inducere în eroare; (prin ext.) escrocherie.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).

aparență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apparence, lat. apparentia)

1. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare.
2. în ~ = la prima vedere.

atrapă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attrape)

1. aparență înșelătoare; păcăleală.
2. obiect destinat a înșela prin amuzament.
3. siluetă, manechin pentru atragerea vânatului.

blufa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bluffer)

1. a intimida, a înșela prin bluf.