Rezultate secundare (înțelegerea):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asémie)
1. tulburare a limbajului mimic, incapacitate de a folosi semnele pentru înţelegerea şi exprimarea ideilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contemplativité)
2. trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démutiser)
1. a educa pe surdomuţi în înţelegerea limbajului semnelor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. dysphasique)
1. I. (med.) legat de disfazie, tulburare care afectează expresia (disfazie expresivă) sau înțelegerea limbajului vorbit (disfazie receptivă).
2. II. persoană atinsă de disfazie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. enjambement)
1. (versificare) procedeu de versificație care poartă sensul pe două versuri, fără a marca aceasta prin vreo pauză, și face ca lectura versului doi să fie necesară pentru înțelegerea primului; ingambament.