asemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asémie)

1. tulburare a limbajului mimic, incapacitate de a folosi semnele pentru înțelegerea și exprimarea ideilor.

concordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concordance)

1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor.
6. (anton.) neconcordanță.

contemplativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. contemplativité)

1. caracter contemplativ.
2. trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.

demutiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démutiser)

1. a educa pe surdomuți în înțelegerea limbajului semnelor.

disfazic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. dysphasique)

1. I. (med.) legat de disfazie, tulburare care afectează expresia (disfazie expresivă) sau înțelegerea limbajului vorbit (disfazie receptivă).
2. II. persoană atinsă de disfazie.

enjambement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. enjambement)

1. (versificare) procedeu de versificație care poartă sensul pe două versuri, fără a marca aceasta prin vreo pauză, și face ca lectura versului doi să fie necesară pentru înțelegerea primului; ingambament.