Dictionar

înțelepție

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (înțelept + -ie)

1. capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor; înțelepciune.
2. cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; înțelepciune.
3. (concret.) spirit de prevedere; înțelepciune.
4. (antonime) (înv.) neînțelepciune, (înv.) neînțelepție.
 

filozof, -oafă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)

1. specialist în filozofie; gânditor.
2. (fig.) înțelept; om echilibrat.
 

heptadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. heptad)

1. grup sau set de șapte.
2. (antichitate) întâlnirea celor șapte înțelepți ai Greciei.
 

moderanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. moderanza)

1. caracter moderat, măsurat al unei acțiuni sau al unui lucru; virtute care duce la păstrarea unei măsuri înțelepte în toate lucrurile; moderație.
2. (antonime) imoderație, (înv.) nemoderanță.
 

nestor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (Nestor, n.pr.)

1. bătrân înțelept, înzestrat cu prudență și cu multă experiență.
 

sapient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. sapiens)

1. (om) înțelept, doct, savant.
 

yoghin

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. yogi)

1. adept al filosofiei yoga; cel care practică exerciții yoga; yoghist.
2. înțelept și ascet hindus care a atins un nivel spiritual înalt, în special prin meditație și yoga.
3. (var.) yogin.