Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. charlatan)
1. om necinstit, care înşală buna-credinţă a cuiva; pungaş, escroc, impostor.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (fr. charlatanerie, it. ciarlataneria)
1. comportament de șarlatan, care profită de credulitatea oamenilor pentru a-i înșela; șarlatanie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. charlatanesque)
1. care este legat de șarlatan, sau care este demn de un șarlatan.
2. făcut cu scopul de a înșela.
Parte de vorbire: s.
Origine: (şarlatan + -ie)
1. faptă de şarlatan; escrocherie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. charlatanisme)
1. spirit, caracter şarlatanesc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. boniment)
1. anunț oral făcut la intrarea într-un loc de spectacol pentru a trezi interesul public.
2. argumentație ingenioasă a unui vânzător ambulant pentru a convinge și atrage noi clienți.
3. (prin ext.) anunţ pompos de şarlatan; reclamă sforăitoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)
1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.
2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura şi caracteristicile straturilor.
3. probă luată din betonul de fundaţie al unei şosele pentru stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice.
4. (fig.) înşelătorie, şarlatanie.
5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. commediante, germ. Komödiant)
2. (fig.) om prefăcut, şarlatan.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. escroc)
1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaş, şarlatan.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escroquerie)
1. înşelătorie, pungăşie, şarlatanie.