Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. taper)
1. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleşug, prin insistenţe), fără intenţia de a-i restitui.
2. intr. a bate la maşina de scris, a lovi clapele de la pian etc.
3. tr., refl. a(-şi) aranja într-un anumit fel părul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tape)
1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun.
2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcţia de cădere la tăiere.
3. scobitură la capătul elementelor de construcţie din lemn, pentru a le putea îmbina.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tapage)
1. zgomot mare; gălăgie, scandal, larmă.
Parte de vorbire: I. adj., II. adv.
Origine: (I. fr. tapageuse, II. fr. tapageusement)
1. I. care face tapaj, un zgomot puternic, dezordonat; zgomotos; ţipător.
2. II. într-un mod zgomotos, cu mult zgomot.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
6. HU tapezium, aszkosztartókat magába foglaló sűrű, felületi mycélium
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. tappeto, germ. Tapete)
1. hârtie, pânză cu un desen colorat, care se lipeşte pe pereţii unei încăperi, înlocuind zugrăveala.
2. a pune (sau a aduce) pe ~ = a pune în discuţie.
3. (anat.) strat pigmentar al retinei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. s’abstenir, lat. abstinere)
1. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accaparer, it. accaparrare)
1. a pune stăpânire pe ceva sau pe cineva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acidogenèse)
1. proces de formare a unui acid.
2. (biol.) reprezintă a doua etapă (din patru) a digestiei anaerobe și este o reacție biologică în care monomerii simpli sunt transformați în acizi grași volatili.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. albuminate)
1. combinaţie a unei albumine cu oxizi metalici; metaproteină.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. ambitionner)
1. tr. a trezi ambiţia, dorinţa de a face ceva.
2. refl. a fi stăpânit de ambiţie; a se încăpăţâna.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. ambitieux, lat. ambitiosus)
2. (om) încăpăţânat.