Dictionar

puțuică

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (puță + -uică)

1. puță mică de copil; puțișoară, puțică.
 

țuicăreală

Parte de vorbire:  s.f. (fam.)  
Etimologie: (țuicări + -eală)

1. faptul de a bea, de a se cinsti cu țuică; chef cu țuică; (fam.) țuicuială.
 

țuicări

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (țuică + -ări)

1. (fam.) a bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui, a se țuiculi.
2. (reg.) a se îmbăta.
 

țuicărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (țuică + -ărie)

1. locul improvizat unde se bea țuică.
2. locul (sau instalația) unde se fabrică țuică; alambic, cazan.
3. (Munt.) cantitate mare de țuică.
 

țuicărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (țuică + -ărie)

1. local improvizat unde se bea țuică.
2. (reg.) cantitate mare de țuică.
3. (reg.) fabricare de țuică.
 

damigeană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. damigiana)

1. vas mare de sticlă cu gâtul strâmt, învelit într-o împletitură de nuiele, pentru păstrat vin, țuică etc.
 

hermelină

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (germ. Hermelin)

1. (zool.) mic mamifer carnivor din nordul Europei și din Asia (din familia mustelidelor), care seamănă cu nevăstuica și a cărui blană cafenie-deschisă devine albă iarna (cu excepția vârfului cozii care rămâne negru); hermină.
 

hermină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hermine)

1. mic mamifer carnivor asemănător cu nevăstuica, cu blana cafenie-deschisă vara și albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom.
2. blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal.
3. (herald.) blană la steme, reprezentată convențional prin fond argintiu presărat cu pete de nisip.
 

mustelide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mustélidés)

1. familie de mamifere carnivore mici, cu corp alungit, suplu: nevăstuica, hermina etc.
 

zoril

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zorille, sp. zorilla)

1. animal carnivor din Africa, asemănător cu nevăstuica, cu blana neagră și albă, foarte căutată.
 

țuicări

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (țuică + -ări)

1. (fam.) a bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui, a se țuiculi.
2. (reg.) a se îmbăta.