șarlatan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. charlatan)

1. om necinstit, care înșală buna-credinţă a cuiva; pungaș, escroc, impostor.

șarlatanerie

Parte de vorbire:  s.f. (rar)  
Etimologie: (fr. charlatanerie, it. ciarlataneria)

1. comportament de șarlatan, care profită de credulitatea oamenilor pentru a-i înșela; șarlatanie.

șarlatanesc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. charlatanesque)

1. care este legat de șarlatan, sau care este demn de un șarlatan.
2. făcut cu scopul de a înșela.
3. (var.) (pop.) șărlătănesc.

șarlatanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (şarlatan + -ie)

1. faptă de șarlatan; escrocherie.

șarlatanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. charlatanisme)

1. spirit, caracter șarlatanesc.

boniment

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. boniment)

1. anunț oral făcut la intrarea într-un loc de spectacol pentru a trezi interesul public.
2. argumentație ingenioasă a unui vânzător ambulant pentru a convinge și atrage noi clienți.
3. (prin ext.) anunţ pompos de șarlatan; reclamă sforăitoare.

carotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)

1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.
2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura și caracteristicile straturilor.
3. probă luată din betonul de fundaţie al unei șosele pentru stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice.
4. (fig.) înșelătorie, șarlatanie.
5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţește pe miri la cununie.

comediant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. commediante, germ. Komödiant)

1. actor de circ, de bâlci.
2. (fig.) om prefăcut, șarlatan.

escroc, -oacă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. escroc)

1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaș, șarlatan.

escrocherie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. escroquerie)

1. înșelătorie, pungășie, șarlatanie.
2. înșelăciune, fraudă.