conșcolar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. condisciple)

1. elev considerat în raport cu alții din aceeași școală.

școlar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. scolaire)

1. adj. referitor la școală; propriu învățământului.
2. s. m. elev.

școlărel

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (școlar + -el)

1. (și ironic) școlar (din clasele primare).

școlăresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (școlar + -esc)

1. caracteristic școlii sau școlarilor; școlar.
2. (fig.) care dovedește lipsă de maturitate, de profunzime, de originalitate; copilăresc, naiv, simplu.
3. (var.) (înv.) scolăresc, (înv.) școleresc.

școlăret

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (școlar + -et)

1. mulțime de școlari, totalitatea școlarilor; școlărime.
2. (var.) (înv.) scolăret.

școlări

Parte de vorbire:  vb. intr., tr.  
Etimologie: (v. școlar)

1. intr. a învăța, a studia într-o școală; a fi școlar împreună sau în același timp cu altcineva.
2. tr. (reg.) a școlariza.

alumnat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alumnat, fr. alumnat)

1. stabiliment școlar de grad secundar, în unele congregații din Germania și S.U.A.

antepreșcolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ante- + preşcolar)

1. anterior perioadei preșcolare.

aplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice.
4. (fig.) aptitudine, talent.

autodisciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodiscipline)

1. disciplină pe care și-o impune cineva.
2. (într-o unitate școlară) menținerea disciplinei prin elevi.

bursă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bourse)

1. alocație bănească sau întreținere gratuită acordată de stat, de o instituție etc. elevilor, studenților merituoși în timpul școlarizării.
2. formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos.
3. ~ seroasă = pungă conținând sinovie, în apropierea articulațiilor.

cabinet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabinet)

1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție.
2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva.
3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii.
4. ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc.
5. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat.
6. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern.
7. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase.