Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. application, lat. applicatio)
1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forţă asupra unui corp; şcoală de ~ = instituţie şcolară ataşată pe lângă o instituţie de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor şi trupelor prin rezolvarea unor situaţii de luptă ipotetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodiscipline)
1. disciplină pe care şi-o impune cineva.
2. (într-o unitate şcolară) menţinerea disciplinei prin elevi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (compune)
2. bucată literară sau muzicală; compoziţie.
3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri.
4. lucrare şcolară scrisă asupra unei teme; compoziţie (6).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. dicta)
1. acțiunea de a dicta și rezultatul ei; dictat (ex. scriere după ~).
2. lucrare şcolară pentru reproducerea în scris a unui text dictat.
3. pronunțare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai.
4. impunere categorică a unor norme sau reguli prestabilite; (prin ext.) ordin.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. double-décimètre)
1. rigla școlară clasică, gradată (în centimetri și milimetri) pe o lungime de douăzeci de centimetri.
2. instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (folosit la măsurarea lungimilor mici).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., it. materia, rus. materiia germ. Materie)
1. realitatea obiectivă, existentă independent de conștiință și reflectată de aceasta.
2. substanță din care sunt făcute diverse obiecte.
3. element, corp privit din punctul de vedere al compoziției lui.
4. ~ primă = produs destinat prelucrării.
5. domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; obiect de studiu.
6. în ~ de = în ceea ce privește...
8. totalitatea cunoștințelor predate în cadrul unui obiect de studiu, disciplină școlară.