Dictionar

Rezultate secundare (științe,):

ştiinţele naturii

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT scientia naturalis; scientia amabilis

2. FR sciences naturelles; histoire naturelle

3. EN natural history

4. DE Naturkunde; Naturgeschichte

5. RU естествознaние

6. HU természettudományok


Abc

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abc)

1. carte pentru învățarea alfabetului; abecedar.

2. enumerarea primelor litere ale alfabetului.

3. (fig.) principiile elementare, începutul, baza unei arte sau a unei științe.


Abecedar

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)

1. carte elementară pentru învăţarea scrisului şi cititului.

2. (fig.) primele noţiuni ale unei ştiinţe sau profesiuni; abc.

3. (var. înv.) abețadar, abețe, abițedar, abițidar.


Academie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituţie culturală de stat, creată pentru a sluji progresul ştiinţei, literaturii, artei şi tehnicii.

2. instituţie de învăţământ superior.


Adept, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. adepte, lat. adeptus)

1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.

2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.

3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.


Adventiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.

2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.

3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.

4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.

5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.

6. rădăcină = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.

7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.


Agnozie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agnosie)

1. (la Socrate) mărturisire a neştiinţei.

2. tulburare manifestată prin pierderea capacităţii de a recunoaşte obiectele, persoanele etc.