Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. asthme, lat. asthma „respirație dificilă”)
1. (med.) afecțiune respiratorie caracterizată în primul rând prin respirație grea, însoțită de un zgomot șuierător și accese de sufocare intensă.
2. (med.) dificultate de respirație care rezultă din diverse cauze.
3. ~ bronșic = astm datorat spasmului mușchilor bronhiolelor, provocat de o stare alergică, o infecție pulmonară cronică, o iritație locală a aparatului respirator etc.
4. ~ cardiac = astm provocat de o insuficiență cardiacă acută, ca urmare a acumulării de sânge în plămâni.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. asthme, lat. asthma „respirație dificilă”)
1. (med.) afecțiune respiratorie caracterizată în primul rând prin respirație grea, însoțită de un zgomot șuierător și accese de sufocare intensă.
2. (med.) dificultate de respirație care rezultă din diverse cauze.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (fr. sibilant)
1. I. care șuieră, care este însoțit de o șuierătură; șuierător, siflant.
2. care amintește de șuieratul vântului.
3. (despre sunete consonante) care se articulează cu o ușoară șuierătură; siflant.
4. (fonetică) consoană ~ă = consoană șuierătoare sau siflantă.
5. II. (fonetică) consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (fr. sifflant)
1. I. (despre respirație) șuierător; strident, zgomotos.
2. (despre sunete consonante) care se articulează cu o ușoară șuierătură; sibilant.
3. (fonetică) consoană ~ă = consoană pronunțată cu o ușoară șuierătură; sibilantă.
4. II. (fonetică) consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă.
Parte de vorbire: vb. (reg.)
Origine: (pâs + -âi)
1. tr. a chema, a striga pisica.
2. intr. a emite un zgomot șuierător și surd; a fâsâi.
3. a sufla cu presiune aerul printre buzele întredeschise.
7. (var.) (reg.) a păsăi, (reg.) a pâsăi.