Dictionar

țigară

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Zigarre)

1. mic sul din hârtie umplut cu tutun, care se fumează; țigaretă.
 

benzopirină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. benzopirine)

1. substanță gudronată, în fumul de țigară.
 

havan

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. havane)

1. adj. inv., s.n. (de) culoarea tutunului, maro-deschis, tabac.
2. s. f. țigară de foi de calitate superioară.
3. plută de mare din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri.
 

portțigaret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. porte-cigarettes)

1. cutie plată în care se păstrează țigările.
2. tub mic în care se fixează țigara pentru a fi fumată.
 

trabuc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Trabuko)

1. țigară formată prin rularea frunzelor de tutun; țigară de foi.
2. (var.) (înv.) trabuco.
 

țigaret

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (/port/ţigaret)

1. tub mic ușor evazat, din diverse materiale, la capătul căruia se montează țigara pentru a putea fi fumată fără a atinge buzele; portțigaret, țigaretă.
 

țigaretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Zigarette)

1. țigară.
2. tub mic de chihlimbar, de os etc. în care se introduce țigara spre a fi fumată; țigaret.