Rezultate secundare („critica):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. criticisme)
1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoaşterii” drept condiţie prealabilă a oricărei cercetări filozofice.
2. tendinţă majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raţionalităţii şi individualităţii.
3. tendinţa de a critica cu orice preţ, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (Gherea + -ism)
1. concepţie a lui C. Dobrogeanu-Gherea, care a susţinut în teoretizările sale condiţionarea socială a artei şi efectul ei social, anticipând şi conceptul de „critică creatoare”.