Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. imperativus, fr. impératif)
1. adj. care exprimă un ordin; poruncitor.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod.
3. care se impune ca o necesitate absolută.
4. s. n. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație.
5. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. owénisme)
1. doctrină socială utopistă care, criticând societatea capitalistă în numele „raţiunii”, preconiza crearea unei „lumi noi”, întemeiată pe proprietatea obştească şi menită să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor membrilor ei.