Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chlorure)
1. sare a acidului clorhidric, combinaţie a clorului cu un element chimic sau cu o substanţă organică; clorid.
2. ~ de sodiu = sare de bucătărie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. chlorurer)
1. a combina cu clor anumiţi compuşi organici.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bichlorure)
1. (chimie) compus din doi atomi de clor.
2. (chimie) ~ de mercur = sare a acidului clorhidric cu mercurul divalent, cu formula chimică HgCl2 (cunoscută și sub denumirea de sublimat corosiv).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (clorura)
1. acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurație.
2. actul de clorinare, de transformare în clor sau combinare cu clor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chloruration)
1. acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurare.
2. actul de clorinare (adăugare de clor în apă pentru purificarea acesteia), de transformare în clor sau combinare cu clor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déchlorurer)
1. a îndepărta clorurile din unele substanţe organice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hexachlorure)
1. clorură care conţine în formulă şase atomi de clor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. oxychlorure)
1. combinaţie a unei substanţe cu oxigenul şi clorul.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Allopren)
1. masă obținută prin saturarea cauciucului cu clor, folosit la fabricarea vopselelor antiacide; cauciuc clorurat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calomel)
1. clorură de mercur, pulbere albă, insolubilă în apă, inodoră, folosită ca purgativ şi vermifug.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calotypie)
1. vechi procedeu de fotografiere în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator şi cea de sodiu, sau iodura de potasiu pentru fixare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carnalite)
1. mineral, clorură de magneziu şi potasiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cérargyrite)
1. clorură de argint naturală, folosită ca minereu de argint.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. chlor/o/-, cf. gr. khloros)