Dictionar

cochilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coquille)

1. înveliș protector calcaros sau silicios, secretat de tegumentele unor animale (moluște, foraminifere, radiolari).
2. formă metalică la turnarea pieselor, a lingourilor etc.
 

acteonela

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. actaeonella)

1. gasteropod fosil cu cochilie globulară, fără ornamentații.
 

apex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. apex)

1. creștet, vârf.
2. punct de pe sfera cerească spre care se deplasează Soarele.
3. extremitatea posterioară a cochiliei gasteropodelor.
4. bonetă a flaminilor, la romani.
5. mitra vechilor regi și satrapi perși.
 

brahiopode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brachiopodes)

1. pl. clasă de nevertebrate marine, sedentare, cu corpul mic, închis într-o cochilie bivalvă.
 

cochiliaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coquillage)

1. animal cu cochilie.
2. motiv din scoici la ornarea fețelor mobilei.
 

COHLE-, COHLEO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cochlé/o/-, cf. lat. cochlea, gr. kokhlios „melc”)

1. „cochilie, spirală”.
 

concă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. conque)

1. mare cochilie concavă.
2. (zool.) gen de moluște marine fără corp; scoică a acestor moluște.
3. (muzică) anumite scoici spiralate, pe care unele popoare le foloseau drept trâmbițe.
4. (anat.) cavitate a urechii, la baza căreia se află orificiul extern al canalului auditiv.
5. (arhit.) parte circulară care încheie nava mare a unei biserici.