Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. compatibilité)
1. faptul, însuşirea de a fi compatibil.
2. (lingv.) însuşirea de a putea exista împreună, de a suporta asocierea cu un cuvânt sau prezenţa unei categorii gramaticale.
3. (log.) raport între două enunţuri care nu se exclud reciproc.
4. (mat.) proprietate a unui sistem de relaţii de a fi compatibil.
5. (telec.) ~ inversă = retrocompatibilitate.
6. (antonime) incompatibilitate, necompatibilitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. histocompatibilité)
1. (med.) caracterul a două țesuturi grefabile de pe un individ pe altul.
2. (med.) rata de compatibilitate între două organe sau țesuturi, care permite ca un transplant (organ sau celulă) să nu fie respins.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incompatibilité)
1. faptul de a fi incompatibil; lipsă de compatibilitate; nepotrivire, necompatibilitate.
2. nepotrivire de grupă sangvină între doi indivizi; respingere reciprocă între doi gameți, între două țesături sau organe.
3. (jur.) interdicție legală ca cineva să poată ocupa simultan două funcții, două atribuții care, prin caracterul lor, sunt contradictorii.
4. (mat.) însușire a unui sistem de (in)ecuații de a fi incompatibil; proprietate a unui sistem de axiome care conține afirmații ce nu concordă cu altele.
5. (antonime) compatibilitate, potrivire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. non-compatibilité)
1. caracterul sau starea a ceea ce este incompatibil; incompatibilitate, nepotrivire.
2. imposibilitatea de a fi de acord, de a trăi împreună.
3. imposibilitatea de a lua anumite medicamente în același timp.
4. starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa simultan.
5. (matematică) însușire a unui sistem de ecuații de a nu admite soluții comune pentru toate ecuațiile din sistem.
6. (logică) cazul a două fenomene care nu pot apărea simultan din motive logice.
7. (antonime) compatibilitate, potrivire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rétrocompatibilité)
1. calitate a unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele aferente să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem alb-negru.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. allergique)
1. I. legat de alergie; cauzat de alergie, caracterizat prin alergie.
2. (med.) se spune despre o persoană al cărei sistem imunitar reacționează (destul de) puternic la prezența unui corp străin.
3. (fig., fam.) care manifestă o incompatibilitate sau un sentiment de antipatie pentru ceva sau cineva.
4. II. persoană care manifestă o alergie.
5. (antonime) analergic, antialergic, hipoalergenic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antipathie, lat. antipathia)
1. sentiment irezonabil de aversiune, de repulsie a unei persoane față de o altă persoană sau față de un lucru; resentiment.
2. (înv.) incompatibilitate, opoziție obiectivă între mai multe persoane sau între mai multe lucruri.
4. (antonime) simpatie, empatie; afinitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. histocompatibilité)
1. (med.) caracterul a două țesuturi grefabile de pe un individ pe altul.
2. (med.) rata de compatibilitate între două organe sau țesuturi, care permite ca un transplant (organ sau celulă) să nu fie respins.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incompatibilité)
1. faptul de a fi incompatibil; lipsă de compatibilitate; nepotrivire, necompatibilitate.
2. nepotrivire de grupă sangvină între doi indivizi; respingere reciprocă între doi gameți, între două țesături sau organe.
3. (jur.) interdicție legală ca cineva să poată ocupa simultan două funcții, două atribuții care, prin caracterul lor, sunt contradictorii.
4. (mat.) însușire a unui sistem de (in)ecuații de a fi incompatibil; proprietate a unui sistem de axiome care conține afirmații ce nu concordă cu altele.
5. (antonime) compatibilitate, potrivire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. non-compatibilité)
1. caracterul sau starea a ceea ce este incompatibil; incompatibilitate, nepotrivire.
2. imposibilitatea de a fi de acord, de a trăi împreună.
3. imposibilitatea de a lua anumite medicamente în același timp.
4. starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa simultan.
5. (matematică) însușire a unui sistem de ecuații de a nu admite soluții comune pentru toate ecuațiile din sistem.
6. (logică) cazul a două fenomene care nu pot apărea simultan din motive logice.
7. (antonime) compatibilitate, potrivire.