Dictionar

 
 
 

complementaritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complémentarité)

1. însușirea a ceea ce este complementar.
 

complementație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complémentation)

1. (biol.) restabilire a fenotipului primar, consecutivă unei unități apărute într-o genă.
 
 

acuzativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute.
 
 
 

anticomplementar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticomplémentaire)

1. (despre un ser, antigen) care are proprietatea de a fixa complementul (3).