Dictionar

compliment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compliment)

1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate.
2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva.
3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență.
 

complimenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. complimenter)

1. a exprima complimente (2).
 

amabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amabilité, lat. amabilitas)

1. însușirea de a fi amabil; calitatea unei persoane amabile.
2. firea unei persoane vrednice de iubit.
3. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment.
4. (antonime) grosolănie, răutate.
 

complimenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. complimenter)

1. a exprima complimente (2).
 

congratula

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. congratuler)

1. a felicita pe cineva pentru ceva fericit care i s-a întâmplat.
2. a (se) felicita (reciproc); a face schimb de complimente.
 

flirt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flirt)

1. schimb de complimente și amabilități între două persoane de sex opus; cochetărie.
2. legătură de dragoste ușoară, nestatornică; aventură.
3. persoană cu care se întreține o astfel de legătură.
 

galanterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. galanterie)

1. atitudine galantă față de femei.
2. compliment (adresat unei femei).
3. mărunțișuri, mici obiecte de podoabă, de îmbrăcăminte (nasturi, cravate, mănuși) spre vânzare într-un magazin; magazinul însuși.
 

prolalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prolalie, gr. prolalia)

1. compliment adresat autorilor înainte de începerea unui discurs.