Dictionar

Rezultate principale (Comuta):

Comuta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. commuter, lat. commutare)

1. a schimba legăturile unui circuit electric cu altele, a modifica succesiv conexiunile unor circuite.

2. a racorda un circuit electric la reţea.

3. a schimba o pedeapsă mai grea într-una mai uşoară.

4. a schimba anumite numere în cadrul operaţiei de comutare (2).


Rezultate secundare (Comuta):

Comutabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commutable)

1. care poate fi schimbat; (despre pedepse) care se poate comuta.


Comutabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutabilité)

1. însuşirea a ceea ce este comutabil.


Comutare

Parte de vorbire: s.
Origine: (comuta)

1. acţiunea de a comuta; comutaţie.

2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai uşoară.

3. (mat.) operaţie efectuată asupra unui şir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale şirului.

4. fenomenul elaborării unor reflexe condiţionate diferite la unul şi acelaşi stimul în funcţie de schimbarea condiţiilor mediului ambiant.

5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietăţile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).


Comutaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutaţie.

2. totalitatea operaţiilor de conectare şi deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.

3. trecere a unei secţiuni a înfăşurării induse a rotorului unei maşini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.

4. figură de stil prin care sunt puse în opoziţie două propoziţii, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor rezulte un sens contrar.


Comutativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commutatif)

1. care prezintă comutativitate.


Comutativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutativité)

1. (mat.) proprietate a unei operaţii de a fi independentă de ordinea elementelor cu care se operează.

2. particularitate a atenţiei, gândirii, percepţiei de a se deplasa de la o activitate la alta.

3. însuşire a diverselor elemente ale limbii de a intra în aceleaşi construcţii.


Colector 2, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. collecteur)

1. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colectează fluide.

2. s. n. recipient, conductă pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente.

3. loc unde se adună matriţele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rând.

4. organ al rotorului unor maşini electrice cu rolul de a comuta legăturile dintre înfăşurarea rotorului şi circuitul exterior.

5. substanţă organică, folosită ca reactiv la flotaţia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale în spumă.

6. s. m. f. achizitor de mărfuri, de produse etc.


Comutabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commutable)

1. care poate fi schimbat; (despre pedepse) care se poate comuta.


Comutabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutabilité)

1. însuşirea a ceea ce este comutabil.


Comutare

Parte de vorbire: s.
Origine: (comuta)

1. acţiunea de a comuta; comutaţie.

2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai uşoară.

3. (mat.) operaţie efectuată asupra unui şir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale şirului.

4. fenomenul elaborării unor reflexe condiţionate diferite la unul şi acelaşi stimul în funcţie de schimbarea condiţiilor mediului ambiant.

5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietăţile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).


Comutativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commutatif)

1. care prezintă comutativitate.


Comutaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutaţie.

2. totalitatea operaţiilor de conectare şi deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.

3. trecere a unei secţiuni a înfăşurării induse a rotorului unei maşini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.

4. figură de stil prin care sunt puse în opoziţie două propoziţii, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor rezulte un sens contrar.