Dictionar

concept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concept, lat. conceptus)

1. idee, noţiune care constituie treapta cea mai înaltă de abstractizare în reflectarea realităţii.
2. ciornă, bruion, schiţă.
 

conceptacul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. conceptacle, lat. conceptaculum)

1. (bot.) cavitate în care se formează organele reproducătoare la unele criptogame; cavitate care conține organele de reproducere ale anumitor tipuri de alge.
2. (var.) conceptacol.
 

conceptibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după it. concepibile, fr. conceptible)

1. care poate fi conceput, ușor de imaginat; concepibil.
2. (anton.) inconceptibil, neconceptibil.
 

conceptibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. concepibilità)

1. calitatea a ceea ce este conceptibil, ce poate fi conceput.
2. (anton.) inconceptibilitate.
 

concepţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conception, lat. conceptio)

1. ansamblu, sistem de idei privitoare la problemele filozofice, ştiinţifice, economice, morale, tehnice, literare etc.; mod de a înţelege sau de a interpreta fenomenele pe baza unui sistem de idei.
2. procreare.
 

concepțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. conceptional)

1. referitor la concepte și, prin extensiune, la creațiile minții sau concepții; care ține de concepție.
2. (fiziol.) care se referă la concepție; (antonime) anticoncepțional, contraceptiv.
 

conceptism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conceptisme)

1. şcoală literară spaniolă din sec. XVII caracterizată prin elaborarea excesivă a expresiei, erudiţie, prin abuz de metafore noi şi paradoxale şi prin cultivarea efectelor surprinzătoare.
 

absolutism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absolutisme)

1. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere; autocrație.
2. concepție care stă la baza unei monarhii.
 

acţionalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actionnalisme)

1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieţii sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acţiune.
 

agnosticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agnosticisme)

1. concepţie gnoseologică care neagă posibilitatea cunoaşterii obiective a lumii, a esenţei fenomenelor.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

amoralism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amoralisme)

1. concepţie care preconizează renunţarea la principiile morale; negare a oricărei morale.
 

analitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.
3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.