concretizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (concretiza)

1. acţiunea de a (se) concretiza; materializare.
2. (log.) operaţie a gândirii, legarea generalului de experienţa senzorială.

deconcretizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. deconcretiza)

1. proces de pierdere a valorii concrete, de golire a unei părți de vorbire de sensul ei concret și de dobândire a unui sens abstract, în cadrul enunțului; abstractizare.
2. (anton.) concretizare.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

incarnaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. incarnation, lat. incarnatio)

1. acțiunea de a (se) incarna, de a lua formă umană sau animală, și rezultatul ei; incarnare.
2. (fig.) manifestare externă, vizibilă, a unei noțiuni abstracte; reprezentare concretă a unei idei sau a unui lucru abstract; concretizare.
3. (rar) faptul, pentru un actor, de a se identifica cu personajul pe care îl interpretează.
4. (creștinism) acțiunea prin care Dumnezeu s-a făcut om în persoana lui Isus Hristos.
5. creștere a unei unghii în carne; incarnare.

deconcretizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. deconcretiza)

1. proces de pierdere a valorii concrete, de golire a unei părți de vorbire de sensul ei concret și de dobândire a unui sens abstract, în cadrul enunțului; abstractizare.
2. (anton.) concretizare.

concretizat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (concretiza)

1. acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; concretizare.