Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conicité)
1. mărime caracteristică a unui trunchi de con drept, diferenţa dintre diametrul mare şi cel mic, raportată la lungimea acestuia; (p. ext.) formă conică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. iconicity, fr. iconicité)
1. caracter de icoană (semn care seamănă cu ceea ce desemnează, cu referentul său).