Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. consigner)
1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna.
2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizaţie de stat specializată.
3. a interzice ieşirea militarilor din cazarmă, din locul de staţionare sau de pe navă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. consegnabile)
1. (demn) de consemnat; memorabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. consignation)
1. depunere a unei sume de bani la C.E.C. spre a fi păstrată la dispoziţia unei persoane.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. consegnativo)
1. cu caracter de consemnare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)
1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. annales)
1. scriere istorică în care evenimentele sunt consemnate an de an.
2. publicaţie ştiinţifică periodică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. charte, lat. charta)
1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi.
2. convenţie, pact politic fundamental.
3. act care stabileşte funcţionarea unei organizaţii internaţionale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după lat. conscribere)
1. a chema în serviciul militar; a înrola, a recruta.
2. a consemna, a înscrie într-un registru oficial.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. consegnabile)
1. (demn) de consemnat; memorabil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. consegnativo)
1. cu caracter de consemnare.