Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. construct)
1. (fil.) concept care integrează şi explică diferitele date experimentale, descrie legile obiective ale realităţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. construction, lat. constructio)
1. faptul de a construi; construire.
3. clădire, lucrare, edificiu.
4. (pl.) ramură a economiei naţionale care are ca obiect executarea clădirilor.
5. ~ii de maşini = ramură a industriei care produce maşini, unelte, instalaţii, utilaje.
6. grup (stabil) de cuvinte între care există anumite raporturi gramaticale.
7. mod de aranjare a cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constructif)
1. care serveşte spre a construi ceva.
2. care ajută la îmbunătăţirea unei activităţi, a unei opere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constructivisme)
1. orientare estetică, în artele plastice, literatură şi muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spaţiale, şi care luptă pentru puritatea şi simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susţine că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepţie care recunoaşte rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoaşterii.
4. concepţie a şcolii intuiţioniste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenţei matematice.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. constructiviste)
1. I. referitor la constructivism, mișcare artistică și arhitecturală de origine rusă care privilegiază funcția.
2. II. adept al constructivismului.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. constructeur, lat. constructor)
1. (cel) care construiește, care știe și care practică arta de a construi.
2. (cel) care creează un mecanism complex și funcțional.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (con- + structural)
1. cu aceeaşi structură.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattoir)
1. construcţie unde se sacrifică animalele destinate consumului populaţiei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)
1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.
3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adossé, lat. adossatus)
3. (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete; (despre o construcţie) lipită de un edificiu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)
1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéromodélisme)
1. tehnica construirii de aeromodele.
2. activitate sportivă pentru construcţia şi lansarea aeromodelelor.