Dictionar

convent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. convent, lat. conventus)

1. consiliu al unei mănăstiri, al unui ordin călugăresc.
2. for suprem în biserica protestantă, format din clerici și laici.
3. adunare generală a francmasonilor.
 

conventicul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conventicule, lat. conventiculum)

1. mică adunare clandestină care conspiră împotriva statului.
 

convenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. convention, lat. conventio)

1. înțelegere, acord, pact între state, instituții etc.
2. contact.
3. denumire dată unor tratate internaționale.
4. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei.
5. (pl.) deprindere stabilită prin tradiție.
6. adunare legislativă a Franței între 1792 și 1794.
7. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la președinție, stabilirii platformei-program etc.
 

convențional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conventionnel, lat. conventionalis)

1. adj. stabilit prin convenție.
2. semn ~ = semn special care reprezintă, pe o hartă sau pe un desen, un lucru din natură.
3. lipsit de naturalețe; artificial, factice; arme ~e = arme clasice, cunoscute și folosite de mult (spre deosebire de armele recente, nucleare, biologice și chimice).
4. s. m. membru al Convenției (4).
 

convenționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conventionnalisme)

1. caracterul a ceea ce este convențional; tendință de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezență masivă în opera de artă a unor elemente de conținut sau de expresie devenite clișee.
2. concepție filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile și teoriile științifice ar fi simple convenții create în mod arbitrar de oamenii de știință.
 

convenționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. conventionnaliste)

1. I. referitor la convenționalism, doctrină care susține că toate principiile sunt convenții.
2. II. adept al convenționalismului.
 

conventual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conventuel)

1. referitor la un convent.
2. care aparține unei comunități religioase.
 

abonament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abonnement)

1. convenție prin care, în schimbul unei taxe, se obțin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicații; înscris prin care se certifică această convenție.
 

academic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. académique, lat. academicus)

1. referitor la academie.
2. propriu unei academii; distins; solemn, convențional, rece.
 

academism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académisme)

1. imitație servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renașterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumusețe rece și convențional.
3. fel de a se comporta academic.
 

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
 

alfabet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alphabet, lat. alphabetum)

1. sistem de semne grafice (litere) într-o ordine convențională, care redau sunetele de bază ale unei limbi.
2. ~ telegrafic = alfabet reprezentând combinațiile de semnale ale unui cod telegrafic; ~ Braille /brai/ = alfabet convențional cu semnele în relief pentru nevăzători.
3. (inform.) totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare.
4. (fig.) minimum de cunoștințe (necesare).
 

alopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allopathie)

1. (med.) medicină convențională bazată pe administrarea de substanțe active care vizează contracararea efectelor și cauzelor bolilor.
2. (antonim) homeopatie.