Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. convergence)
2. teoria ~ţei = teorie burgheză care preconizează evoluţia celor două sisteme social-economice şi politice, socialismul şi capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluţia socială.
3. proprietate a unui fascicul de radiaţii de a-şi micşora secţiunea, concentrându-se într-un singur punct.
4. însuşire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente în fascicule convergente.
5. (mat.) proprietate a unui şir şi a unei serii de a fi convergente.
6. (biol.) apariţie, în cursul evoluţiei, a unor caractere structurale sau funcţionale aparent similare la specii înrudite, datorită adaptării la aceleaşi condiţii de viaţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cyclone)
1. regiune în care presiunea atmosferică scade de la periferie spre centru şi masele de aer au mişcare convergentă, producând vânt puternic, cu vârtejuri sau zăpezi, în regiunile tropicale.
2. vânt foarte violent, uragan.
3. aparat pentru separarea particulelor materiale (seminţe, pleavă, praf) din aer cu ajutorul forţei centrifuge.
4. substanţă toxică pe bază de acid cianuric, pentru combaterea dăunătorilor în încăperi închise.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. hypermétropisme)
1. (oftalmologie) defect de vedere care se datorează faptului că imaginea se formează în spatele retinei, din cauza lipsei de convergență a cristalinului, care împiedică vederea clară a obiectelor apropiate; hipermetropie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. hypométropie)
1. (med.) anomalie de vedere cauzată de convergența defectuoasă a razelor de lumină, care face ca imaginea unui obiect îndepărtat să se formeze în fața retinei; miopie.
2. (antonime) hipermetropie, hipermetropism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. loupe)
1. instrument optic dintr-o lentilă convergentă, servind la examinarea obiectelor de dimensiuni foarte mici, a inscripțiilor etc.
3. umflătură apărută sub piele.
4. excrescență lemnoasă care apare pe trunchiul sau pe crengile arborilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. séclusion)
1. funcțiune psihologică ce asigură pasiv izolarea unei ființe de elementele defavorabile ale mediului înconjurător.
2. ~ pupilară = aderența marginii pupilare a irisului la cristalin.
3. stadiu în evoluția unui ciclon, contopirea fronturilor cald și rece, la o anumită distanță de punctul de convergență.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. sommable)
1. care poate fi însumat (poate fi adăugat).
2. (mat.) (despre o funcţie) integrabilă; având o integrală Lebesgue.
3. (mat.) (despre o serie) convergentă.