Dictionar

afonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)

1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răgușeală.
 

diafonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diaphonie)

1. trecere a unui semnal de pe o cale de transmisiune pe o altă cale.
2. acord muzical în care un sunet este susținut de octava, cvarta sau cvinta corespunzătoare acestuia.
3. muzică veche pe două voci.
 

dodecafonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dodécaphonie)

1. tehnică modernă de compoziție în muzică, care, pornind de la egalitatea celor 12 semitonuri ale gamei cromatice, furnizează compozitorului un sistem menit să înlocuiască, în condițiile atonalismului, regulile armoniei clasice bazate pe funcționalitatea acordurilor.
 

metafonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métaphonie)

1. modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt, sub influența altei vocale dintr-o silabă învecinată.
 

paradiafonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradiaphonie)

1. percepție în receptorul unui circuit telefonic a convorbirii dintr-un alt circuit.
 

parafonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paraphonie)

1. tulburare a vocii, care capătă un timbru nazonant.
2. (muz.) mișcare paralelă a vocilor.
 

telediafonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. télédiaphonie)

1. diafonie percepută în receptorul telefonic de la capătul opus aceluia de la care provine semnalul perturbator.
2. amestec de sunete transmise la capetele unui circuit telefonic.
 

afon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (și s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simț muzical.
3. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
 

apsitirie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apsithyrie)

1. afonie extremă, caracterizată prin imposibilitatea de a emite mai mult de un murmur (pierderea completă a vocii).
 

cuadrofonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. quadrophonie)

1. tehnică de captare și redare a sunetului care folosește patru canale independente și permite reproducerea muzicii și a efectelor sonore cu o impresie accentuată de spațiu; cvadrifonie, tetrafonie.
2. (var.) quadrofonie.
 

cvadrifonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quadriphonie)

1. tehnică de înregistrare și redare muzicală bazată pe patru surse acustice, care oferă posibilitatea unei percepții în relief; cuadrofonie; tetrafonie.
 

diafonometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diaphonométrie)

1. tehnica măsurării efectelor diafoniei (1) în circuitele telefonice.
 

dodecafonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dodécaphonisme)

1. sistem muzical atonal bazat pe dodecafonie.