Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. correctitudo)
2. calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie.
3. ţinută, purtare corectă; cinste.
4. (log.) însuşire a gândirii care respectă legile logice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. hypercorrection)
1. greşeală de limbă izvorâtă din necunoaşterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitor şi din teama acestuia de a nu greşi, din efortul conştient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (in1- + corectitudine)
1. lipsă de corectitudine; necinste, şarlatanie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ne- + corectitudine)
1. lipsă de corectitudine; incorectitudine.
2. purtare sau faptă necorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberratif)
2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. accuratezza)
1. exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. corrumpere)
1. tr., refl. a (se) abate de la moralitate, corectitudine sau datorie.
2. a face să-şi piardă, a-şi pierde integritatea, puritatea etc.; a (se) strica, a (se) denatura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. déloyauté)
1. lipsă de loialitate, incorectitudine, necinste.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénotationel)
1. semantică ~ă = ramură a informaticii care studiază corectitudinea programelor.