corespondență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori.
2. conținutul unei scrisori.
3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar.
4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie.
5. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.
6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom.
7. ~a timpurilor = concordanța timpurilor.

aeropoștal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéropostal)

1. care se referă la poșta aeriană.
2. legat de transportul de corespondență pe calea aerului.

analogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analogie, lat. analogia)

1. corespondență, asemănare între două sau mai multe situații, obiecte, fenomene, noțiuni etc.
2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta și un alt sistem cunoscut.
3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.
4. (jur.) metodă de soluționare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.
5. asemănare parțială de formă, sau de conținut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influența celuilalt.

audit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audit)

1. funcție de control și de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează și evaluează probe pentru a-și forma o opinie asupra gradului de corespondență între cele observate și anumite criterii prestabilite.

avizo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aviso)

1. navă mică de luptă, rapidă, care transporta ordine de luptă, corespondență etc.

bijecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bijection)

1. (matematică) funcție între elementele a două mulțimi, unde fiecare element din prima mulțime se regăsește într-o relație de corespondență cu un singur element din cea de-a doua; funcție care este atât injectivă cât și surjectivă; funcție bijectivă, corespondență biunivocă.

biunivoc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biunivoque)

1. care are corespondență unică în ambele sensuri.
2. (mat., log.) corespondență ~ă = corespondență între elementele a două mulțimi, astfel încât fiecare element al uneia corespunde univoc unui element din cealaltă.