Dictionar

coroziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrosion)

1. degradare chimică a metalelor sub acțiunea substanțelor de natură acidă sau bazică.
2. eroziune a suprafeței rocilor sub acțiunea chimică a soluțiilor apoase.
3. (fig.) distrugere progresivă.
 

acvatintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquatinta, fr. aquatinte)

1. procedeu de gravare cu acid azotic, care imită desenul cu tuș.
2. gravura obținută.
3. procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, prin gravarea manuală în cupru și coroziunea chimică.
 

anticorosiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticorrosif)

1. (substanță) care împiedică coroziunea.
 

corosiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrosif, lat. corrosivus)

1. (despre substanțe) care provoacă o coroziune.
2. (fig.) mușcător, usturător.
 

cromatare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. chromatage)

1. acoperire a obiectelor metalice cu un strat subțire de cromați, rezistent la coroziune.
 

dreikanter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Dreikanter)

1. piatră cu muchii ascuțite și cu trei fețe lustruite, rezultată prin coroziune în ținuturile deșertice sau periglaciare.
 

dural

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Dural)

1. aliaj ușor pe bază de aluminiu (> 90%), cupru (3-5%), magneziu (0,4-2,4%) și mangan (0,3-1%), utilizat datorită densității reduse, rezistenței mecanice și rezistenței la coroziune; duraluminiu.