Parte de vorbire: s.
Origine: (craca)
1. procedeu industrial prin care se obţin din hidrocarburile grele, rămase de la distilarea fracţionată a ţiţeiului, hidrocarburi uşoare, care au o valoare mai mare; cracaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. benzine)
1. amestec lichid de hidrocarburi obţinut prin distilarea primară a ţiţeiului, prin cracare sau sinteză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. butène)
1. substanţă din clasa hidrocarburilor olefinice, obţinută la cracarea produselor petroliere; butilenă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carboïdes)
1. compuşi organici care se găsesc în asfalturi naturale, în reziduurile de la cracare etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. craquer)
1. a supune operaţiei de cracare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. craquage)
1. procesul chimic prin care moleculele compușilor organici complecși sunt transformate în molecule mai simple; cracare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. isobutène)
1. hidrocarbură olefinică cu catenă ramificată, gaz incolor, inflamabil, prin cracarea petrolului, folosit în benzina de polimerizare, în carburanţii sintetici cu cifra octanică mare.