credit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crédit, lat. creditum)

1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat.
2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit.
3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate.
4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva.

credita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. créditer)

1. a acorda (cuiva) un credit (1); a vinde cuiva pe credit.
2. (fig.) a arăta cuiva considerație, stimă.
3. (cont.) a înregistra creditul unui cont.

creditabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (credita + -bil)

1. care poate fi creditat.
2. pe bază de credit.
3. demn de crezut.
4. care poate fi validat pentru o diplomă, un merit etc.
5. (antonim) necreditabil.

creditor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. créditeur, lat. creditor)

1. adj. referitor la credite; care a acreditat.
2. s. m. f. persoană fizică sau juridică care acordă, cu titlu de împrumut, o sumă de bani sau alte valori.
3. titular al unui drept de creanță.

discredit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discrédit)

1. pierdere, micșorare a creditului de care se bucură cineva.

eurocredit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (euro1- + credit)

1. credit acordat pe piețele europene pe termen mediu de către băncile din circuitul eurovalutar.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.

acreditant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (acredita + -ant)

1. I. care acreditează.
2. II. stat care acreditează un diplomat.

acreditare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acredita)

1. acțiunea de a acredita.
2. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.

amortiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. amortir)

1. a stinge treptat un credit, un împrumut, prin plăți periodice.
2. a înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale.
3. a recupera o cheltuială.
4. a scădea progresiv amplitudinea unei mărimi pentru un fenomen de ondulație.
5. a atenua, a diminua (un șoc, un zgomot).

andosator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. endosseur)

1. persoană care andosează un titlu de credit sau un instrument comercial; andosant.