Dictionar

crist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. christ, lat. christus, gr. khristos)

1. reprezentare a lui Isus Cristos crucificat.
 

cristal 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cristal, gr. krystallos)

1. corp mineral (dintr-o rocă) sub formă de poliedru, mărginit de fețe netede.
2. ~ de stâncă = formă naturală cristalizată, pură a silicei.
3. (p. anal.) sticlă de fabricație specială, de calitate superioară, transparentă și incoloră.
4. vas, obiect fabricat dintr-o astfel de sticlă.
 

cristal lichid

Parte de vorbire:  s.n. (sintagmă)  
Etimologie: (cf. fr. cristal liquide)

1. (chim., fiz.) stare a materiei care combină proprietățile unui lichid obișnuit și cele ale unui solid cristalizat; materie în această stare.
2. (chim., fiz.) substanță lichidă care poate lua o formă asemănătoare cristalelor (de exemplu sferică).
 

CRISTAL(O)-, CRISTALI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cristall/o/-, cristalli-, cf. gr. krystallos „gheaţă, sticlă”)

1. „cristal”.
 

CRISTALI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. crystallus „cristal”)

1. „cristal”.
 

cristalifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cristallifère)

1. care conține cristale.
 

cristaliform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cristalliforme)

1. în formă de cristale; cristalin.
 

abietin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abiétine)

1. substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool; coniferină.
2. substanță rășinoasă, extrasă din terebentina de Strasbourg sau balsamul de Canada, capabilă să se cristalizeze.
 

acetamidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acétamide)

1. (chimie) compus organic, alb, cristalin și solid în forma sa pură, produs prin deshidratarea acetatului de amoniu (CH3CONH2); amidă a acidului acetic.
 

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.
 

acomodator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accommodateur)

1. (mușchi) la acomodarea cristalinului.
 

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.
 

actinolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinolithe)

1. piatră strălucitoare verde, cu cristale alungite radiale.