Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronaxie)
1. timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecărui organ sau ţesut; (spec.) durata minimă de acţiune a unui curent electric, necesar pentru ca substratul excitat să atingă pragul de răspuns.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chronaximétrie)
1. (fiziologie) metodă folosită în fiziologie pentru a studia caracteristicile electrice ale celulelor, în special excitabilitatea acestora; măsurare a cronaxiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. isochronisme)
1. proprietate a unor fenomene de a fi izocrone.
2. stare a două celule nervoase sau musculare care au aceeaşi cronaxie.