Dictionar

cultism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cultisme)

1. afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism.
2. greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai puțin banal.
3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă.
 

ocultism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. occultisme)

1. studiul și practica științelor oculte; ocultistică.
 

proletcultism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după rus. proletikultovşcina)

1. atitudine față de problemele artei și culturii, în fosta URSS, după Revoluția din Octombrie, vizibilă și în restul țărilor comuniste, care respingea întreaga moștenire culturală a trecutului, susținând că ea nu este utilă poporului, și promova ideea creării unei culturi „pur proletare”.
 

culteranism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sp. culteranism, cf. fr. cultéranisme)

1. (ist. lit.) stil la modă printre scriitorii spanioli din secolul al XVII-lea, caracterizat prin afecțiune și prețiozitate; cultism.
 

cultist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. cultiste)

1. I. referitor la cultism.
2. care adoptă cultismul; de cultism.
3. se spune despre un scriitor cu un stil prețios și bogat, care aparține cultismului.
4. II. poet, autor ale cărui opere sunt impregnate de cultism.
5. adept al cultismului.
 

gongorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gongorisme)

1. manieră literară formalistă și ermetică, apărută în Spania la sfârșitul sec. XVI, caracterizat prin abuz de imagini și întorsături de fraze pompoase, prin prețiozitate și afectare; cultism.
 

gongorist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. gongoriste)

1. I. care aparține gongorismului; care are caracteristicile gongorismului.
2. II. adept al gongorismului; poet, autor ale cărui scrieri sunt impregnate de cultism (gongorism sau culteranism).
 

ocult, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. occulte, lat. occultus)

1. referitor la ocultism, bazat pe ocultism; ocultistic.
2. științe ~e = pseudoștiințe având ca obiect fenomene tainice, inaccesibile cunoașterii obișnuite.
3. ascuns; tainic; misterios.
4. (adv.) pe ascuns, în taină.
 

ocultist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. occultiste)

1. (cel) care practică ocultismul.