agonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agonie)

1. stare patologică foarte gravă a organismului, care precede moartea, și care poate lua aspectul unei lupte împotriva morții, atunci când este însoțită de agitație convulsivă sau de reacții psihologice precum frica, refuzul etc.
2. ultima luptă a naturii împotriva morții.
3. (loc. adj.) în agonie = pe moarte; muribund.
4. (fig.) apropierea sfârșitului, etapa premergătoare desființării; decădere, declin.
5. (antonime) acalmie, naștere, renaștere, resurecție.

agonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agonique, germ. agonisch)

1. referitor la agonie; care este în agonie.
2. (fiz.) curbă ~ă = linie de declinație magnetică zero; agonă.

agoniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. agoniser, lat. agonisari)

1. a fi în agonie.
2. (fig.) a fi în declin.

agonizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agonisant)

1. care este în agonie; care agonizează; muribund.

autoscopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autoscopie)

1. observație asupra propriei persoane.
2. (psihologie) fenomen halucinatoriu prin care pacientul se vede pe sine, extern sau intern.
3. simptom al unor boli, prin halucinație al cărei obiect este imaginea vizuală a propriului corp (în timpul agoniei, în clipa morții etc.).

muribund, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. muribundus, fr. moribond)

1. (cel) care se află pe moarte, în agonie; (om) foarte slăbit.
2. (fig.) (cel) care este pe punctul de a dispărea.

agonizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (agoniza)

1. faptul de a fi în stare de agonie.