Dictionar

decata

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décatir)

1. a fixa forma definitivă a unei țesături cu ajutorul aburului.
 

nejudecată

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ne- + judecată)

1. lipsa unei judecăți cu sentință.
2. (loc. adverb.) cu ~ = fără a fi fost judecat; fără o sentință de condamnare; în mod samavolnic.
 

prejudecată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. préjugé)

1. părere, idee preconcepută; preconcepție.
 

acționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. actionner)

1. intr. a întreprinde o acțiune.
2. a se comporta într-o anumită împrejurare.
3. tr. a pune în mișcare un sistem, utilaje etc.
4. a ~ în justiție = a da (pe cineva) în judecată.
 

adjudecător, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adjudicateur)

1. persoană care adjudecă, care face adjudecarea la o licitație.
2. (antonim) adjudecatar.
 

afirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affirmation, lat. affirmatio)

1. enunț prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat.
 

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.
 

a fortiori

Parte de vorbire:  loc. adv., adj. inv.  
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri.
 

alogism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alogismus)

1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști.