Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déconcerter)
1. a face să-şi piardă cumpătul, siguranţa de sine; a dezorienta, a descumpăni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déconcertant)
1. care deconcertează; tulburător.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déconcerté)
1. care este surprins până la punctul de a-și pierde încrederea, de a nu mai ști ce să facă; tulburat, dezorientat, perplex.
2. (antonime) dezinvolt, sigur.
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezorienta)
1. acţiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacităţii individului de a-şi reprezenta situaţia în timp şi spaţiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezorienta)
1. care nu se poate orienta, nu ştie unde se află sau încotro să se îndrepte.
2. (fig.) care nu ştie ce hotărâre să ia într-o anumită situaţie; descumpănit, deconcertat.