deduce

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. deducere, după fr. déduire)

1. a raționa printr-o serie de propoziții care decurg riguros unele din altele, mergând de la cauză la efect, de la principiu la consecință, de la general la specific; a face o deducție.
2. (înv.) a scădea o cantitate din alta; a scădea o sumă dintr-un total de plătit.
3. (antonime) a induce, a adiționa.

astrospectroscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astrospectroscopie)

1. cercetare a spectrelor aștrilor pentru a deduce componența și stările fizice ale acestora.

axiomatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. axiomatique)

1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.
2. metodă ~ă = metodă științifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziții (teoreme).
3. s. f. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii și a utilizării corecte a deducției în științe; timologie.

cefaloscopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. céphaloscopie)

1. (med.) examinare, după sistemul lui Gall, a capului pentru a deduce starea facultăților intelectuale.
2. (NOTĂ) examinarea capului cuprinde o parte descriptivă (cefaloscopie) și o parte metrică (cefalometrie).

concluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conclusion, lat. conclusio)

1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.

contrapoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contraposition)

1. (log.) deducerea unei judecăți noi prin înlocuirea termenilor cu contrariile lor.

deductibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déductible)

1. care se poate deduce (din ipoteze); deductiv.
2. care poate fi scăzut (din venit, din profit).