Dictionar

Rezultate principale (Definiţie):

Definiţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. définition, lat. definitio)

1. operaţie logică prin care se determină conţinutul unei noţiuni, notele ei esenţiale, indicându-se genul proxim şi diferenţa specifică, sau se precizează înţelesul unui cuvânt ori simbol; propoziţie prin care se exprimă această determinare.

2. formulă care sensul (semnificațiile) unui cuvânt, al unei expresii și care își propune fie sinonim cu ceea ce este definit.

3. prin ~ = prin însăşi natura lucrurilor.

4. (telecom.) mărime care caracterizează gradul de finețe al unei imagini de televiziune, exprimată în număr de linii; liniatură, rezoluția imaginii.


Rezultate secundare (Definiţie):

Autodefiniție

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + definiție)

1. caracterizare a propriei persoane; autocaracterizare.


Macrodefiniţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. macrodefinition)

1. (inform.) porţiune de program care descrie structura textului de substituit în cursul unui proces de macroprelucrare.


Antonim

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. antonyme)

1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt (ex. ~ul lui „mare” este „mic”).

2. joc care cere se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiţie.


Argument

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziţie, raţionament) pe care se întemeiază o demonstraţie; probă.

2. (mat.) element din domeniul de definiţie al unei funcţii; variabilă independentă.

3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.

4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fişier.


Defini

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. définir, lat. definire)

1. tr. a da o definiţie; a explica sensurile unui cuvânt, ale unei noţiuni.

2. a determina, a preciza, a delimita; a caracteriza pe cineva.

3. refl. a se autocaracteriza.


Definiţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. définitionnel)

1. referitor la definiţie; care definește.


Dialelă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. diallèle; cf. gr. διάλληλος, diallelos („reciproc”))

1. (log.) cerc vicios într-o demonstraţie sau definiţie; definire a unei noţiuni prin ea însăşi.


Homeostazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. homéostasie)

1. proprietate a organismelor vii de a-și menține constantele fiziologice în condiții diferite de mediu.

2. (genet.) menținere constantă a genomului într-o populație.

3. tendință a sistemelor autoreglabile de a-și menține constante anumite stări sau coordonate de definiție; homeostază.

4. echilibru natural, biologic și ecologic, în biosferă și ecosisteme.

5. echilibru al mediului interior al individului.