Dictionar

 

defrişabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. défrichable)

1. care se poate defrişa; care poate fi despădurit.
2. (antonime) indefrișabil, nedefrișabil.
 

defrişator, -oare

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s.m.f.  
Etimologie: (defrişa + -tor)

1. I. maşină de defrişat.
2. II. persoană care defrișează; defrișor.
 

defrişabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. défrichable)

1. care se poate defrişa; care poate fi despădurit.
2. (antonime) indefrișabil, nedefrișabil.
 

defrişator, -oare

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s.m.f.  
Etimologie: (defrişa + -tor)

1. I. maşină de defrişat.
2. II. persoană care defrișează; defrișor.
 

defrişor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. défricheur)

1. cel care efectuează defrişări.
 

indefrişabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indéfrichable)

1. care nu poate fi defrişat; nedefrișabil.
2. (antonim) defrișabil.
 
 

nedefrișabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + defrișabil)

1. care nu poate fi defrișat; indefrișabil.