Dictionar

defula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. défouler)

1. tr. a da curs liber ideilor și tendințelor refulate în subconștient.
2. refl. (fam.) a se lăsa purtat de stări afective; a-și descărca sufletul.
 

defulator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (defula + -tor)

1. referitor la defulare.
2. care dă frâu liber instinctelor reprimate.
 

defulator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (defula + -tor)

1. referitor la defulare.
2. care dă frâu liber instinctelor reprimate.