Dictionar

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.
 

absenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absenter, lat. absentare)

1. intr. a lipsi, a fi absent.
2. refl. a se îndepărta, a se separa de sine.
 

absentare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (absenta)

1. lipsă a unei persoane din locul în care trebuia se afle; absență.
2. (antonim) prezență.
 
 

ab intestat

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. ab intestat)

1. (jur.) (despre o succesiune) care se află în absența unui testament, situație în care legea reglementează transmiterea bunurilor.
 
 

ACEFAL(O)-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. acéphal/o/-, cf. gr. akephalos „fără cap”)

1. „absența capului”.
 

acefalogastrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acephalogastria)

1. absența congenitală a capului și a părții superioare a abdomenului.
 

acefalopodie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. acephalopodia)

1. (med.) absența congenitală a capului și a picioarelor.