Dictionar

Rezultate principale (Delir):

Delir

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délire, lat. delirium)

1. tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc.

2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.


Rezultate secundare (Delir):

Delira

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. délirer, lat. delirare)

1. a fi într-o stare de delir; a aiura.


Delirando

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. delirando)

1. (muz.; ca indicație de execuție) improvizând.


Delirant, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. délirant)

1. I. care este în stare de delir, ca de delir.

2. care delirează, care trăiește în afara realității.

3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.

4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.

5. II. bolnav care delirează.


Delirare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (delira)

1. acțiunea de a delira și rezultatul ei; stare de delir; delirat.


Deliriciza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + liriciza)

1. a goli poezia de fiorul ei emoţional, liric.


Delirium tremens

Parte de vorbire: s. n.
Origine: (lat. delirium tremens)

1. boală pricinuită de alcoolism şi caracterizată prin delir însoţit de tremurul nervos al feţei şi al membrelor.


Amenomanie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aménomanie)

1. stare patologică caracterizată prin veselie; delir cu dispoziție veselă.


Antidelirant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + delirant)

1. (medicament), împotriva delirului.


Antipsihotic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antipsychotique)

1. (medicament) care permite controlul halucinaţiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.


Antropopatie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropopathie)

1. (med.) formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea.

2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.

3. reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism.


Autoacuzaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-accusation)

1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.

2. formă de delir în care bolnavul se învinuieşte de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.


Confabulaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confabulation, lat. confabulatio)

1. (glumeţ) conversaţie lungă şi intimă.

2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.

3. fabulaţie delirantă.