Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démarquer)
1. tr. a însemna printr-o linie de demarcaţie; a delimita, a despărţi, a separa.
2. refl. (sport) a scăpa de sub supravegherea adversarului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démarquage)
1. demarcare.
2. (sport) plasament al unui jucător în teren astfel încât să i se poată trimite mingea.
3. luarea unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démarcation)
1. delimitare, despărţire, separare.
2. operaţie prin care se stabileşte frontiera dintre două state sau linia despărţitoare dintre două suprafeţe de teren.
3. linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noţiuni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (demarcaţie + -onal)
1. cu caracter de demarcație.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démarcatif)
1. ca caracter de demarcaţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. borner)
1. a marca cu borne un teren; a demarca.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după lat. circumscribere)
1. a construi o figură geometrică circumscrisă.
2. a delimita, a încadra între anumite limite; a demarca.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démarquage)
1. demarcare.
2. (sport) plasament al unui jucător în teren astfel încât să i se poată trimite mingea.
3. luarea unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démarcatif)
1. ca caracter de demarcaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (demarcaţie + -onal)
1. cu caracter de demarcație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. liseré)
1. (anat.) linie de demarcare între două aspecte tisulare.