Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démolir, lat. demoliri)
1. a desface, a dărâma (o construcţie, o zidărie).
2. a retrage o navă din exploatare şi a o desface pentru valorificarea materialelor.
3. (fig.) a distruge în întregime.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. demola)
1. acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. demola)
1. care a fost supus demolării; dărâmat.
2. (fig) distrus; foarte obosit.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (demola + -tor)
1. (cel) care demolează o clădire, o construcție.
2. (fig.) (persoană) care prin atacurile sale sau criticile sale virulente strică o idee, un sistem, o doctrină etc.
3. s.m.f. (depr.) cel căruia îi place să distrugă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démanteler)
1. a demola sistematic dispozitivele de apărare ale unei cetăţi spre a o scoate din sistemul defensiv.
2. (fig.) a dezorganiza, a destrăma.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. démolition)
1. acțiunea de a demola și rezultatul ei; demolare.
2. faptul de a dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă).
3. (fig.) distrugere fizică sau morală a unei persoane.
4. (var.) demoliție.
5. (antonime) construcție, (înv.) edificație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Inselberg)
1. munte din regiunile tropicale sau de deşert, rămas izolat dintr-un masiv muntos demolat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. squatter)
1. cel care ocupă, fără aprobare, o locuinţă abandonată ce urmează să fie supusă demolării.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. demola)
1. care a fost supus demolării; dărâmat.
2. (fig) distrus; foarte obosit.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. demola)
1. acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolare.