Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dérouter)
1. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înşela.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déroute)
1. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déroutant)
1. care derutează, care deconcertează.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désorienter)
1. tr., refl. a face să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării, a nu recunoaşte locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. feinte)
1. (sport) complex de mişcări executate rapid pentru derutarea adversarului şi obţinerea unui avantaj asupra acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. groggy)
1. (despre un boxer) ameţit în urma loviturilor puternice primite; (p. ext.) luat prin surprindere, care şi-a pierdut cumpătul, derutat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/intoxiquer, lat. intoxicare)
1. tr., refl. a(-și) introduce în organism substanțe toxice, a (se) otrăvi.
2. (fig.) a (se) plictisi foarte tare.
3. tr. a influența în mod insidios spiritele pentru a le face sensibile la propagandă, a demoraliza.
4. a deruta prin difuzarea de știri false.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. traîne)
1. viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistică etc.
2. a duce ~a = a) a merge în urma unui grup de persoane; b) a conduce plutonul concurenților într-o cursă sportivă; ~ falsă = inițiativă aparentă a unui atlet, a unui ciclist, în scopul derutării adversarilor din cursă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. confuzie)
1. care provoacă confuzie, derutant.