OK
X
designa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. désigner)
1.
a
desemna,
a
indica.
designare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. designa)
1.
acțiunea
de
a
designa;
designație.
2.
desemnare;
denumire;
indicare.
designație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. désignation)
1.
acțiunea
de
a
designa;
designare.
2.
acțiune
de
desemnare
în
avans
a
celui
care
trebuie
să
îndeplinească
o
funcție.
3.
desemnare;
denumire;
indicare.
designativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. désignatif)
1.
care
desemnează,
distinge,
specifică;
designator.
designator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. désignateur)
1.
care
desemnează.
desemna
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. désigner, lat. designare)
1.
a
indica,
a
numi
pe
cineva
pentru
o
demnitate,
o
funcție
etc.;
a
designa.
triol
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. triol)
1.
(chimie)
denumirea
generică
și
designația
compușilor
care
posedă
trei
funcții
alcool;
trialcool.
desemnare
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
designatio
2.
FR
appellation;
désignation
3.
EN
appellation;
designation
4.
DE
Bezeichnung,
Bestimmung
5.
RU
обознaчение;
нaзвaние
6.
HU
kijelölés,
megjelölés,
meghatározás
designativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. désignatif)
1.
care
desemnează,
distinge,
specifică;
designator.
designare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. designa)
1.
acțiunea
de
a
designa;
designație.
2.
desemnare;
denumire;
indicare.
designație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. désignation)
1.
acțiunea
de
a
designa;
designare.
2.
acțiune
de
desemnare
în
avans
a
celui
care
trebuie
să
îndeplinească
o
funcție.
3.
desemnare;
denumire;
indicare.